Eu îi consider de departe cei mai buni scriitori de literatura s.f. din fostul bloc comunist. Mai e Lem cu Solaris, da, și alții, dar considerând în ansamblu operele lor, frații sunt foarte departe în față.
Publicat în 1959, Țara Norilor Purpurii nu reprezintă doar debutul literar al fraților Strugațki, ci și piatra de temelie a ceea ce va deveni ulterior vastul și complexul univers al „Lumii Amiezii”. Într-o epocă în care SF-ul sovietic era închistat în „teoria limitelor apropiate” (ideea că literatura trebuie să se limiteze la viitorul imediat și realizabil tehnologic), Arkadi și Boris Strugațki au forțat porțile imaginației, propunând o viziune care îmbină rigoarea tehnică cu o profunzime psihologică neobișnuită pentru acea perioadă.
„Lumea Amiezii” este unul dintre cele mai complexe și influențe sisteme de „viitor istoric” din literatura SF. Frații Strugațki nu au scris aceste cărți ca pe o serie liniară, ci mai degrabă ca pe un mozaic care descrie evoluția umanității de la primele explorări ale sistemului solar până la atingerea statutului de civilizație stelară utopică, guvernată de etică și cunoaștere.
Romanul are naivitățile sale, datorate în primul rând cunoștințelor acelor ani despre planeta Venus, dar în rest stă în picioare mai bine decât multe cărți scrise în zilele noastre despre explorarea spațiului
Adrian Chifu
