Aerul poartă un iz de putrefacție, emanat de munții de gunoaie adunați de ani de zile, rămași în urma falimentarii firmelor de salubrizare. De multe ori sunt nevoit să mă întorc din drum sau să mă ajut de fațadele clădirilor învecinate pentru a trece peste ei. Oameni mă privesc absenți din spatele geamurilor aproape opace, cu conectori de blockchain-uri fuzionați definitiv în craniu.
Majoritatea folosesc propriul creier pentru minarea de tokeni inflationari, în timp ce alții și-au închiriat sistemul nervos pentru listări pe CEX-uri din spatii latente. Pot să-i înțeleg de ce au ales viața asta, știind că în orice clipă poate lovi un All Time Low și să-și piardă tot ce-au strâns până atunci. În schimb nu pot să-i aprob. Au ales calea cea mai ușoară, au renunțat la luptă. Un lucru pe care eu nu îl voi face niciodată.
