Semnalez o situație pentru că, în 22 Decembrie 1989, eu am fost în ochiul ciclonului la ceea ce s-a numit Revoluția din Decembrie 1989. Este vorba de felul în care autocenzura acționează. Recent am trimis la tipar ultimul număr care va apărea în aceste zile al revistei Știință și Tehnică, print, de aici încolo urmând să fim numai pe net.
Este vorba de editorialul pe care l-am trimis colegilor, și la care m-am pomenit pur și simplu cu ușa închisă: Nu se poate, dacă publicăm materialul ăsta, ne ia Justiția la rost, ne observă și ne penalizează și pierdem revista (ce revistă să mai pierd…)
O să vă redau textul inițial, cel pe care aș fi vrut să-l public, și aș vrea să mai adaug ceva – dincolo de judecători, magistrați, mai adaug pe cei patru implicați în acea acțiune dezgustătoare care au plecat de la ședința Curții Constituționale pe tema pensiile speciale și schimbările de legislație privind magistrații.
”Pentru că ne pregătim să abandonăm printul și să ne mutăm pe Internet, noua Bibliotecă-librărie a lumii , dă-mi voie, bunule cititor, să plâng pe umerii Domniei Tale cel puțin pentru jignirea pe care Justitia Română, parte a puterii statului, o aduce poporului. Lacomi din cale-afară, judecători ai faimoasei și larg disprețuitei Curte Constituțională a României și ai altor instanțe….care se aventurează în sulfuroasa afacere Nordis, amână dosare de judecată ale unor șefi de clanuri până se prescriu, achită criminali condamnati deja în Marea Britanie pentru trafic de copii; hidrocentrale ,baraje care apără oamenii de furia apelor sunt lăsate în părăsire prin decizii judecătorești și prin zelul interesat al unor avocați care nu apără averea României, ci dimpotrivă”.
Îmi pun întrebarea de ce eu am cedat în fața colegilor…. ca să nu se sperie ei, că eu nu mă sperii, nu m-am speriat nici în 1989 când, dacă te ridicai să spui: Eu nu fac emisiuni cu Ceaușescu, nici cu Ceaușeasca, îți riscai pur și simplu cariera și libertatea.
La fel se întâmplă la ora actuală. Generațiile de acum se sperie de ceea ce s-ar putea întâmpla, or asta înseamnă autocenzură. Ca redactor, propui o tăiere a unei idei, a unei propuneri, în așa fel încât toate să fie cum vor șefii …
Justiția în România este departe de a fi o Putere pe care să o respectăm și tocmai pentru faptul că mi-am riscat viața la momentul potrivit am dreptul să am gura mare. De aceea spun și acum:
Treziți-vă, nu lăsați pe cei mari să vă vâre pumnul în gură!
Apropo de mass media, de felul în care face din țânțar armăsar, a fost recent cu adevărat tragedie în Elveția, țara, nu-i așa, atât de bine organizată încât funcționează ca un mecanism de ceasornic elvețian… sau ar trebui să funcționeze…. și pentru că diverși indivizi căzuți din civilizație și au dat foc singuri într-o tragedie zguduitoare, după ce se vor face analizele, vom descoperi cine e de vină.
În primul rând trebuie să ne apucăm să facem oarecare ordine în societatea oamenilor tineri, care nu trebuie să facă ceea ce le trece prin minte în fiecare secundă, ci ceea ce sunt învățați de profesorii lor și de societate.
Dar pentru că toate trebuiau să aibă în general un vinovat, eu vă propun, în spiritul media mass media românesc, ca vinovatul la întâmplarea din Elveția să fie, de ce nu, politicianul român gorjean Victor Ponta…A bon entendeur, Salut!





