Cum preferința mea pentru #SF (și în mod special pentru distopii) m-a făcut să caut peste tot acest gen literar, prima carte scrisă de el pe care am citit-o a fost...
EDITORIAL
Hic Sunt Monstra Siderum – Despre Imaginație
PROZĂ
– Creierul Infinit de la Capătul Timpului – Adrian Chifu
– Kintsugi – Diana Chirița)
– Pantoful Desperecheat – Ana Drobot
– SF – Cristina Dumitru Pascal
– Momente...
Împreună, cele două volume au peste 1000 de pagini (1029, ca să fiu precisă), sau, dacă mărimea sperie pe cineva (deși n-ar trebui, că în unele cazuri chiar contează 😃), considerați...
„Am citit romanul în tren, când reveneam la Bucureşti de la ai mei, din Moldova. L-am terminat în trei ore şi aproape uitasem unde mă găseam. Avea un ritm foarte bun...
Telescopul Webb a descoperit una dintre primele galaxii ale Universului, formată la doar 800 de milioane de ani după Big Bang. Formațiunea cosmică conține posibile dovezi ale primelor stele din Univers...
În cadrul unei conferințe de presă, Jared Isaacman, administratorul NASA, a oferit astăzi detalii cu privire la următoarele misiuni selenare dedicate unei viitoare prezențe umane de lungă durată (baze lunare).
Cele trei...