Este fără îndoială cel mai cunoscut ziarist de știință din România, autor al 16 cărți, peste 1500 de articole și peste 2000 de emisiuni de radio și televiziune. Multe cuvinte de laudă, share pe Facebook de la tot felul de băieți și bănuiesc că vor urma și mai multe odată cu împlinirea de către domnul Alexandru Mironov a frumoasei vîrste de 81 de ani.
Nu voi da acum aici amănunte biografice, ele se cunosc și sînt la îndemîna oricui, cum se zice, Google e prietenul tău. Vreau numai să vă spun că Alexandru Mironov și-a pus amprenta, ba chiar mai mult, eu îl consider unul dintre arhitecții mișcării SF din România
Întîi de toate, lumea în care trăiam…
În ultimul deceniu al României socialiste cînd totul era redus și cu rație – economic, cultural – paradoxal a avut loc o explozie a cenaclurilor de science fiction și asta, ca să cităm/parafrazăm din clasici, cu voie de la miliție, recte partidul comunist și lamura lui de tineret, UTC.
Și nu numai cu vorba, autoritățile finanțau destul de generos mișcarea sefistă românească. Acestea toate au fost posibile deoarece cîțiva oameni deștepți – îi vom numi mai încolo – cunoscători și unii chiar scriitori de science fiction, aflați la locul potrivit, au făcut să fie posibil asta convingînd forurile de conducere ideologică ale PCR că, de fapt, este vorba nu de „science fiction”, ci de literatură de anticipație tehnico-stiințifică, specie literară ce contribuie la „educația ateist-științifică a tineretului, pregătindu-l pentru muncă și viață în societatea noastră nouă, socialistă, multilateral dezvoltată”.
În cadrul Uniunii Scriitorilor cel ce a pledat cauza SF a fost, în principal, Ion Hobana (deloc din altruism, voi reveni). El a reușit „reabilitarea”, în primul rând escamotînd aerul „cosmopolit” al literaturii science fiction românești de pînă atunci (prin „cosmopolit” a se înțelege ponderea ridicată de scriitori etnici evrei de SF) și în al doilea rând, prin mișcarea dibace și benefică pe termen scurt, dar dezastruoasă pe termen lung de a „înrola” literatura SF de limbă română la „literatură pentru copii și tineret”.
În ecuație a intrat și un organ important de presă al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist și anume revista „Știință și tehnică”.
Deci „literatură de anticipație tehnico-științifică” plus literatură pentru copii și tineret, „sarcina”, „directiva” de la UTC central a plecat spre toate județele, municipiile, orașele iar de la Uniunea Studenților Comuniști din România spre toate centrele universitare…
Iubitorul de science fiction, profesorul, scriitorul, traducătorul, antologatorul, ziaristul de știință
Alexandru Mironov a debutat acum 51 de ani, în ianuarie 1971, în numărul 387 al „Colecției povestirilor științifico-fantastice”, continuînd apoi cu volumele de povestiri „Întâmplări din Veacul XXI”, 1974 și „Alte întâmplări din Veacul XXI”, 1977.
Profesorul de matematică și vorbitorul fluent de franceză Alexandru Mironov obține prin concurs să fie angajat ca profesor într-una din țările maghrebiene, în Maroc. Astfel reușește o performanță chiar „sefe” pentru orice român obișnuit, să aibă un pașaport și bani suficienți ca în concediile de dascăl, între 1969 și 1976 , să viziteze diverse situri legate de „paleoastronautică”, studiind ipoteza că extratereștrii au vizitat Pământul în trecut.
În 1977, pe baza documentării din urma acestor călătorii, publică „Enigmatic, pămîntul”, carte ce s-a bucurat de un formidabil succes, Mironov fiind considerat un Erich von Däniken român.
În 1979 este invitat să intre în redacția Știință și Tehnică și la Radio Televiziunea Română…
Iată cum rememora deceniul ce a urmat Alexandru Mironov, într-un interviu acordat Ancăi Simionescu în 2011:
„În 1974, revista de povestiri științifico-fantastice, „revistuța de un leu”, care a născut cercetători, ingineri și curente, și pe care o citeau 200-300 de mii de oameni, a fost închisă de Dumitru Popescu „Dumnezeu”.
Acest individ ar trebui pedepsit pentru câte rele a făcut. A făcut rău la fel de mult ca Elena Ceaușescu și e încă în viață, bine-mersi (2011 nota noastră). Are peste 80 de ani și își publică romanele. În acea vreme eu eram profesor la un high-school de matematică în Maroc, prinsesem un contract. Când m-am întors am scris o carte, care a avut un tiraj uriaș și trei ediții, „Enigmatic, pămîntul”.
Era despre misterele lumii, tratate în felul meu, ca profesor de matematică. Concluzia era că nu extratereștri au fost inițiatorii marilor construcții, ci inginerii. Cartea a avut un succes uriaș, în jur de un milion de cititori. Așa am fost invitat să lucrez la „Știință și Tehnică” și la Televiziunea Română.
Am venit în 1979 la Știință și Tehnică. Prin tot felul de tertipuri am pornit o serie de antologii de science-fiction. Apăruse obligația editurilor de a face „planul”. Și atunci directorii de editură mă sunau și-mi propuneau să fac antologii la ei. Cred că am făcut vreo 25. Toată lumea era mulțumită. Apăreau tiraje de 100 – 200 de mii. Luam și traduceam povestiri din întreaga lume, fără să-mi bat capul cu drepturile de autor. Totul se vindea. Așa că am propus „Almanahul Anticipația”. Îmi amintesc coada uriașă care se făcuse la unul dintre chioșcuri. Am dezvoltat lumea cenaclurilor de SF, până la 55 în întreaga țară. Cenacliștii contribuiau și cu lucrări proprii și cu traduceri. Printre ei, Lucian Merișcă de la radio Iași, Cristian Tudor Popescu și Bogdan Ficeag în București. Nu părea nimic riscant politic.
Chiar și la nivelul activiștilor politici și al Securității se infiltrase ideea că lumea trebuie să se schimbe. Am avut chiar și un ofițer de Securitate, care chiar a tradus povestiri. Almanahul Anticipația a apărut în tiraj de 100.000 de exemplare. Ioan Eremia Albescu, redactor-șef al revistei „Știință și Tehnică”, a venit cu ideea să nu fie un tiraj prea mare că se observă prea tare și ne dă în cap. Trebuia să fac rost de hârtie și aici am avut ajutor din partea fizicianului Valentin Ceaușescu, mare iubitor de science-fiction.”
L-am cunoscut pe Alexandru Mironov în perioada 1982 – 1989, cînd nu exista manifestare a Fandomului la care el să nu participe. Și nu vorbesc numai de convențiile naționale, profesorul Mironov venea și la Zilele cenaclului x din municipiul y și era de mare ajutor, prin prezența sa și prestigiul de care se bucura, determina autoritățile locale să devină mai „permeabile” la ceea ce făceam noi în acele cenacluri, de fapt, practic, cluburi de science fiction.
Din aceea perioadă „eroică”, cîteva fotografii în care pe lîngă sărbătoritul zilei profesorul Mironov veți recunoaște pe unii, unii vă veți recunoaște, apare și subsemnatul…
Fotograf a fost Dan Popescu (fondatorul cenaclului Sigma, din Piatra Neamț).
Cărți publicate de Alexandru Mironov
Enigmatic, pămîntul (Editura Scrisul Românesc, București, 1977; ediția a II-a, Editura InterContempPress, 1997);
Alfa – O antologie a literaturii de anticipație românești (Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1983) – în colaborare cu Radu Honga și Ion Ilie Iosif;
Nici un zeu în cosmos : culegere de texte de anticipație pe teme ateiste (Editura Politică, 1985) – în colaborare cu Mihai Bădescu;
O planetă numită anticipație (Editura Junimea, 1985) – în colaborare cu Dan Merișca;
Proiecte planetare (Editura Albatros, 1988; ediția a II-a, Editura pentru Știință SIT, 2006) – în colaborare cu Alexandru A. Boiu;
Întîmplări din mileniul III (Editura Ion Creangă, 1989);
Cronici metagalactice (Editura Tehnică, 1990) – în colaborare cu Ștefan Ghidoveanu;
Cronici microelectronice (Editura Tehnică, 1990) – în colaborare cu Ștefan Ghidoveanu și Mihai Bădescu;
Laboratoarele lumii de mîine (Editura Editis, 1992);
În direct cu NASA (Editura pentru Știință SIT, 2006);
Lumea după Google (Editura Nemira, 2013).
(Să nu fie naibi autoplagiat, o versiune a ceea ce am scris aici mi-a apărut anul trecut în GAzeta SF)
