Editura PAVCON : SEMNAL EDITORIAL! Îți dorim o toamnă superbă, iubitorule de cărți bune, cu bucurii în fiecare zi și lecturi încântătoare!

Contribuim cu drag la aceasta și îți venim în ajutor cu noi cărți în cadrul Colecției Science-Fiction de la Pavcon, unele sosite chiar astăzi de la tipografie, altele aflate în tipar:

📖 ”Cerul de dincolo de Sirius B”, o colaborare transatlantică între doi scriitori de calibru, de Cristian Cârstoiu (Atlanta, Georgia, SUA) și Aurel Cărășel (Craiova).

Saskita, o androidă de ultimă generație, și Anselm, un inginer tehno-spațial, sunt trimiși pe stația Black Light, într-o misiune crucială pentru întreaga omenire. Ei trebuie să identifice cauza pentru care sfera Dyson construită în jurul stelei Sirius B nu produce energie, iar succesul lor este în mod neașteptat legat de clona-detectiv Lemmy. Aceasta încearcă, la rândul ei, să descopere autorul unei crime brutale petrecute pe planeta Verberis, într-o peșteră unde au fost descoperite rămășițele unei civilizații străvechi.
În acest timp, aflată la opt ani-lumină de Black Light, entitatea digitală Xolotl urmărește din umbră evoluția celor două misiuni, cu ajutorul emisarului ei, Elinor, fiind gata să intervină pentru a-și proteja propriile planuri, care se întind pe nu mai puțin de douăzeci de generații.

📖”Monștri pe mal”, de Robert Gion. Singurul sfat pe care ţi-l putem da este: ”Nu te apropia de mal! Nu te uita în apă!”

Ton, un tânăr tată trecut prin trauma unui divorț, încearcă să-și îngroape durerea în alcool și femei. Singurătatea și disperarea îl duc pe malul lacului de la marginea oraşului, unde obișnuia să meargă în copilărie pentru a se juca și relaxa. Ton nu știe însă că lacul ascunde un secret întunecat, o forță malefică ce a fost capturată și închisă în adâncul apelor, cu milenii în urmă.
În timp ce se luptă cu propriii demoni, Ton dezlănțuie un coșmar ancestral, eliberând o creatură feroce de sub mrejele unui blestem a cărui putere s-a subţiat până aproape de dispariţie. Acțiunile nesăbuite îl transformă dintr-un bărbat obișnuit într-un ucigaș posedat de o sete incontrolabilă de sânge şi violență. Dar blestemul pe care l-a dezlănțuit este abia la început…

📖 ”Povestiri din orașul Denici’Unde”, de Gabi Gabrinov, un roman modular de fantastic gotic pe cât de seducător, pe atât de insidios.

Pășește cu sfială în Denici’Unde, un oraș gotic învăluit în mister și întuneric, unde nimic nu e ceea ce pare a fi. În spatele fațadelor de piatră și al umbrelor străzilor înguste, personajele ascund secrete terifiante. Vampiri îndrăgostiți, alchimiști ce stăpânesc forțe antice și luptători în slujba binelui, care își dedică viața unei cauze sacre – într-o luptă disperată împotriva răului care amenință să pună stăpânire pe lume.
Fiecare povestire dezvăluie o nouă fațetă a orașului Denici’Unde și a locuitorilor săi fantastici, într-o istorie încărcată de acțiune și tensiune. Scopul? Împiedicarea ființelor răului să năvălească în lume și să aducă cu ele distrugerea definitivă. Vor reuși ei să oprească dezastrul?
Denici’Unde te așteaptă… dacă îți vei descoperi curajul de a păși printre umbre, către o destinație din ce în ce mai înfricoșătoare, alături de personaje pe care nu le vei uita niciodată!

📖 ”La capătul spațiului”, de Aurel Cărășel, o ediție nouă și îmbunătățită a unui roman hard SF excelent, din universul Istoriei Viitorului.

Cum ar fi să trăiești într-o lume polară care se întinde pe tot globul? O lume care se află la câteva sute de cicli în timp, după ce Marele Dezastru a împărțit-o în două: o parte stăpânită de diferite specii de mutanți biologici, care își pierd resursele de trai odată cu scurgerea fiecărui ciclu de viață, și alta dominată de unelte-auxiliare-inteligente, care au continuat să evolueze și după dispariția omului, creatorul lor, și care se află într-o perpetuă luptă pentru energiile care le pun în mișcare. Evident, când cele două tipuri de entități se întâlnesc, între ele se nasc bătălii sălbatice, care demonstrează că tot ce are la bază existența umană îi repetă istoria.
Înainte de Marele Dezastru Biologic, unul dintre oamenii care au încercat să salveze Viața Umană a pus la cale un plan de o frumusețe și un dramatism cvasidumnezeiesc: la începutul fiecărui ciclu, într-una din semisfere este generată o clonă masculină, iar în cealaltă una feminină. Întâlnirea și apoi acuplarea lor va da un nou start speciei umane și va reconstitui civlizația pierdută. Planul este subtil, extraordinar, dar… imperfect, deoarece nu a reușit să ia în calcul toți factorii generați de-a lungul noii istorii de evoluțiile separate ale celor două părți, care se confruntă pentru teritoriu, în vifornița cumplită de la Capătul Timpului.
Cu prietenie pentru prietenii cărții,
Echipa PAVCON
Citești și Crești!
P.S. Scrie Codul Special ”TOAMNA2024” în câmpul de Comentarii, la o comandă de minimum 150 lei, și vei primi încă o carte, CADOU, în coletul cu cărţile tale!

Lasă un răspuns

Popular

spot_img

More from author

Donald Trump, l-a numit miercuri pe Jared Isaacman la conducerea NASA. Jared Isaacman, un astronaut privat miliardar și asociat de afaceri al lui Elon...

Donald Trump, l-a numit miercuri pe Jared Isaacman la conducerea NASA, alegând un astronaut privat miliardar și asociat de afaceri al lui Elon Musk...

Îți place Science-Fiction-ul? Vrei să citești cele mai noi creații ale celor mai buni autori români de SF, Fantasy, Fiction și Horror? CEL MAI...

Acum este momentul perfect să te alături comunității revistei CSF Earth din toată lumea! Abonamentul la revista CSF EARTH a devenit mai accesibil ca...

O „stea-zombie” extremă, capabilă să destrame atomii din corpul uman, gonește prin Calea Lactee, și nimeni nu știe de unde a venit

Astronomii au descoperit că magnetarul SGR 0501+4516 traversează galaxia noastră cu o viteză amețitoare: peste 177.000 de kilometri pe oră (ca o comparație, Terra...

Daniel Botgros : Începe evenimentul science-fiction al anului. Ne dorim o ediție reușită!

fb.me/e/3cn3lFreK Cei ce vor urmări live ROMCON 46 de la Bușteni o vor face prin platforma Zoom de la acest link:https://us06web.zoom.us/j/9389366561…Dacă vi se cere parolă...

Descoperă mai multe la RevistaQUASAR.ro | Povestiri Științifico-Fantastice |

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura