F de la fantastic? F de la Frazetta. Detalii la Țesătorul…

În prima decadă a lunii februarie 2023, prin amabilitatea domnului director Vlad Niculescu și a colegilor săi de la librăria Cărturești & Friends de pe Strada Edgar Quinet din București, am achiziționat, la preț promoțional, un exemplar dintr-un album de artă intitulat: Fantastic Paintings of Frazetta (editura Vanguard Productions, Mesquite, TX, 2022). L-am parcurs în aceeași zi.

Și iată ce am aflat :

Ceea ce surprinde mai întâi în privința albumului este mărimea – 37 cm pe 27 cm. Chiar și pentru un album de artă în ediție cartonată, aceste dimensiuni sunt considerabile – mai ample, de pildă, decât cele ale volumului Frazetta Book Cover Art, apărut la aceeași editură.

Fantastic Paintings… cuprinde o introducere de Michael Whelan, o prezentare amplă în care autorul, J. David Spurlock, prezintă cariera lui „Fantastic” Frank Frazetta și influența exercitată de picturile sale asupra altor artiști grafici contemporani de prim-rang, precum și asupra unor cineaști de mare importanță, o galerie cu lucrări de Frank Frazetta (majoritatea din domeniul fantastic și S.F.), respectiv o postfață de Frank Frazetta, Jr., în care e subliniată latura umană a artistului plastic.

Detalii la Țesătorul

 

Lasă un răspuns

Popular

spot_img

More from author

Astronauții NASA și ESA încep o plimbare în spațiu pentru a înlocui antena de mare viteză

  Astronautul NASA, Anil Menon, și astronauta ESA (Agenția Spațială Europeană), Sophie Adenot, au început o plimbare în spațiu la ora 8:29 a.m. EDT în...

În 1982, sonda sovietică Venera 13 a aterizat pe Venus unde a rezistat 127 de minute la 465°C

Acele două ore și șapte minute au produs mai mult decât un record de durabilitate. Venera 13 a forat pământul, a mutat o probă...

Sean CARROLL – „Ceva profund ascuns. Lumile cuantice și emergența spațiului-timp”

3 stele. Mi-a plăcut. Traducerea mi s-a părut ok. Sean Carroll prezintă o istorie a mecanicii cuantice, ipoteze, controverse, precum și o serie de porți...