𝗚𝗮𝘂𝗱𝗲𝗮𝗺𝘂𝘀 / 𝗣𝗼𝗹𝗶𝗿𝗼𝗺 / 𝗟𝗶𝘃𝗶𝘂 𝗦𝘂𝗿𝘂𝗴𝗶𝘂
Vineri, 9 decembrie 2022, ora 18,00, la Târgul de Carte Gaudeamus, va avea loc la standul Editurii Polirom lansarea oficială a romanului ”SEVRAJ”, cea de-a noua mea carte și prima în genul crime-noir.
Dragoste, crime, detectivul frumos (dar sărac), clienta frumoasă (și bogată), o poveste în care clișeele există pentru a încurca pe toată lumea.
(𝘯𝘶 𝘶𝘪𝘵𝘢ț𝘪, 𝘷𝘪𝘯𝘦𝘳𝘪, 9 𝘥𝘦𝘤𝘦𝘮𝘣𝘳𝘪𝘦 2022, 𝘰𝘳𝘢 18,00, 𝘭𝘢 𝘙𝘰𝘮𝘦𝘹𝘱𝘰)
Știați că nu ne-am mai văzut de cinci ani? Ca să nu mai spun că pe unii dintre voi nu v-am întâlnit niciodată! Păi, hai să rezolvăm treaba asta… Eu zic să încercăm, n-avem ce regreta!
Au trecut cinci ani de la ultima mea lansare, în noiembrie 2017, la Gaudeamus…
LATER EDIT: Pentru cine a cumpărat ”Fata de pe Drumul Mătăsii” (Ed. Polirom, 2021), cum nu am avut lansare până acum, ne facem timp să semnăm și acolo!
(î𝘯 𝘤𝘢𝘻 𝘤ă, 𝘷ă𝘻â𝘯𝘥 𝘤ă 𝘦 𝘰 𝘱𝘰𝘴𝘵𝘢𝘳𝘦 𝘤𝘢𝘮 𝘭𝘶𝘯𝘨ă, 𝘢ț𝘪 𝘴ă𝘳𝘪𝘵 î𝘯𝘤𝘦𝘱𝘶𝘵𝘶𝘭: 𝘷𝘪𝘯𝘦𝘳𝘪, 9 𝘥𝘦𝘤𝘦𝘮𝘣𝘳𝘪𝘦 2022, 𝘰𝘳𝘢 18,00, 𝘭𝘢 𝘙𝘰𝘮𝘦𝘹𝘱𝘰, 𝘭𝘢𝘯𝘴𝘦𝘻 𝘰 𝘤𝘢𝘳𝘵𝘦 𝘵𝘢𝘳𝘦 𝘥𝘦 𝘵𝘰𝘵)
Aproape că mi-e frică de data aceasta, jur că am emoții. Nu va dura mult (toate lansările de carte la standul Polirom durează 30 minute), dar am emoții mari. Din fericire, sunt pe mâini bune: Dan Doboș și Michael Haulică!
(𝘥𝘢𝘤ă 𝘢ț𝘪 𝘢𝘫𝘶𝘯𝘴 𝘱â𝘯ă 𝘢𝘪𝘤𝘪, 𝘥𝘢𝘳 𝘷-𝘢𝘮 𝘱𝘭𝘪𝘤𝘵𝘪𝘴𝘪𝘵 î𝘯 𝘢ș𝘢 𝘧𝘦𝘭 î𝘯𝘤â𝘵 𝘢ț𝘪 𝘶𝘪𝘵𝘢𝘵 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘤𝘦 𝘦𝘳𝘢 𝘷𝘰𝘳𝘣𝘢: 𝘷𝘪𝘯𝘦𝘳𝘪, 9 𝘥𝘦𝘤𝘦𝘮𝘣𝘳𝘪𝘦 2022, 𝘰𝘳𝘢 18,00, 𝘴𝘦 𝘭𝘢𝘯𝘴𝘦𝘢𝘻ă 𝘳𝘰𝘮𝘢𝘯𝘶𝘭 ”𝘚𝘌𝘝𝘙𝘈𝘑” 𝘭𝘢 𝘛â𝘳𝘨𝘶𝘭 𝘎𝘢𝘶𝘥𝘦𝘢𝘮𝘶𝘴 𝘙𝘰𝘮𝘦𝘹𝘱𝘰, 𝘉𝘶𝘤𝘶𝘳𝘦ș𝘵𝘪)
În 2017 am avut lansarea cărții ”Pulsar” sâmbăta, la prânz. O oră mult mai bună, s-ar putea spune. Ei bine…! Grație manevrelor de pregătire militară pentru 1 decembrie (în trecut, Gaudeamus-ul era pe la final de noiembrie), pe care dna Gabriela Firea le aranja, cum naiba, exact de Gaudeamus, a fost o încurcătură de zile mari. Bulevardul Kiseleff a fost blocat TOTAL. Țin minte că au venit prieteni, rude, colegi (pe unii nu-i mai văzusem din clasa a VIII-a, adică 33 de ani…), la ora două, la trei, la cinci… iar eu am rămas la stand și am dat autografe până seara târziu. Am avut o lansare mai lungă decât orice lansare au avut Sadoveanu și Arghezi, la un loc, vreodată. Nici Artemis I (cunoscătorii știu de ce ) nu a durat atât până s-a lansat.
(𝘥𝘦𝘤𝘪, 9.12.2022, 𝘰𝘳𝘢 18,00, 𝘭𝘢 𝘙𝘰𝘮𝘦𝘹𝘱𝘰, 𝘦𝘶 ș𝘪 𝘤𝘢𝘳𝘵𝘦𝘢 𝘮𝘦𝘢, 𝘤𝘶 𝘋𝘢𝘯 𝘋𝘰𝘣𝘰ș ș𝘪 𝘔𝘪𝘤𝘩𝘢𝘦𝘭 𝘏𝘢𝘶𝘭𝘪𝘤ă!)
Lansarea va fi scurtă, dar vorba mea va fi lungă, fiindcă după aceea rămân pentru autografe și poze cu toată lumea.
(9.12.2022/6,00 𝘱.𝘮.)
Eu zic să bifați la ”participă” deși există și rubrica ”interesat”, fiindcă locurile vor fi limitate la o sută și e bine să aveți un loc asigurat. Chiar dacă e gratuit, în caz că nu veniți, fiind aglomerație, locul poate fi cedat unui prieten.
(𝘥𝘦𝘤𝘦𝘮𝘣𝘳𝘪𝘦, 𝘷𝘪𝘯𝘦𝘳𝘪 𝘴𝘦𝘢𝘳𝘢, 𝘗𝘰𝘭𝘪𝘳𝘰𝘮, 𝘦𝘶, 𝘚𝘌𝘝𝘙𝘈𝘑, 𝘎𝘢𝘶𝘥𝘦𝘢𝘮𝘶𝘴)
Știu că unii dintre voi vor trebui să își ia liber de la serviciu câteva ore, dar asta, în ziua de azi, când lumea muncește în pijama, nu va fi ceva gen ”șefu, plec mai devreme acasă”, va fi ”plec mai devreme de acasă…”, așa că, tancurile nemaifiind pe Kiseleff să apere țara de cărțile de la Gaudeamus, sunt sigur că veți ajunge la timp (la 20.00 se închide târgul). Altminteri, la anul vom mai avea ocazia să ne revedem!
(𝘰𝘳𝘢 18,00 𝘢 𝘥𝘰𝘶𝘢 𝘻𝘪 𝘥𝘦 𝘷𝘪𝘯𝘦𝘳𝘪 𝘥𝘪𝘯 𝘥𝘦𝘤𝘦𝘮𝘣𝘳𝘪𝘦)
𝗦𝗘𝗩𝗥𝗔𝗝 (fragment)
”Când eram mic, am citit undeva că atomii nu se ating niciodată. Că, fizic, e imposibil să se întâmple așa ceva.
Dar noi suntem făcuți din atomi.
Înseamnă că niciodată nu ne atingem? E o minciună ceea ce simțim? Trăim într-o lume a aparențelor? Ce se întâmplă când un bărbat sărută o femeie? Dar când se naște un copil?
Din păcate, nu e doar o teorie. Orice atingere pare reală grație doar unui proces de repulsie electrostatică.
Atunci, ce se întâmplă când un glonț intră într-un om? Ce anume determină, cu adevărat, moartea?”
𝘝ă 𝘢ș𝘵𝘦𝘱𝘵! 𝘚ă 𝘯𝘶 î𝘯𝘵â𝘳𝘻𝘪𝘢ț𝘪! Și n𝘶 𝘶𝘪𝘵𝘢ț𝘪 𝘰𝘳𝘢…