Liviu Szoke : Cartea a treia din „Cronicile orașelor flămânde”. În curând, la Editura Paladin.

O carte foarte antrenantă și pe care am tradus-o cu o mare, mare plăcere. În curând, la Editura Paladin. Cartea a treia din „Cronicile orașelor flămânde” Cartea de Tinichea rămâne încă unul dintre nenumăratele mistere pe care ni le-au lăsat Anticii. Tot ce știm e că numele unui zeu străvechi apare de mai multe ori printre toate acele numere: Odin.

Viața liniştită din Anchorage-din-Vinland i se pare plictisitoare lui Wren, fiica de cincisprezece ani a lui Hester Shaw şi Tom Natsworthy. Când şeful Băieţilor Pierduți din oraşul subacvatic Grimsby îi cere ajutorul pentru a pune mâna pe Cartea de Tinichea, Wren hotărăşte să o fure chiar ea – și pornește astfel în aventura vieţii ei.

Însă nu doar Băieții Pierduți sunt interesaţi de Cartea de Tinichea. Aceasta ascunde un secret capabil să schimbe soarta războiului în care sunt prinse oraşele flămânde.

„Shrike îşi coborî pumnul. Se simțea surprins, ba chiar un pic neghiob. Ce se întâmplase cu el? Era un Stalker, o maşinărie de ucis, totuşi, când țeasta subțire ca o coajă de ou a duşmanului îi fusese la îndemână, n-o putuse lovi.”

 

Lasă un răspuns

Popular

spot_img

More from author

„Luna este a noastră”, a scris Trump și a pus steagul american în postare. RĂZBOI ȘI PACE ÎN COSMOS. LUNA, PROPRIETATEA SUA? Despre diplomația...

„Luna este a noastră”, a scris Trump și a pus steagul american în postare. Cei care au văzut declarația pe rețeaua sa de socializare...

Alina Voinea : Am fost astăzi pe scenă împreună cu Adrian Banuta de la Stiinta&Tehnica la Favorit

Am fost astăzi pe scenă împreună cu Adrian Banuta de la Stiinta&Tehnica, cea mai veche și îndrăgită revistă de popularizare a științei, și am...

Ciprian-gabriel Chisega-negrila : Care dintre Dumneavoastră ați auzit de curentul Cyberpunk din literatură? Dar de curentul și filosofia Transumanistă cine a mai auzit?

Puteți explica în două vorbe la ce se referă cele două concepte? În imagini avem: Philip K Dick, unul dintre titanii science-fiction-ului, Peter F...