Cu ajutorul telescoapelor Hubble și Spitzer, NASA a putut stabili că, foarte probabil, două planete îndepărtate sunt alcătuite din apă. Cercetarea așa-numitelor „lumi de apă” orbitează în jurul unei stele pitice roșii, cel mai mic și mai rece tip de stea.

Anunțul oficial a fost făcut de Jet Propulsion Laboratory al NASA, transmite CNN.

La ce distanță sunt planetele din apă

Potrivit NASA, planetele apoase se află la 218 ani-lumină distanță de Pământ, în constelația Lyra, și sunt „diferite de orice altă planetă găsită în sistemul nostru solar”. Descoperirea a fost prezentată într-un studiu publicat în revista Nature Astronomy.

„Anterior, am crezut că planetele care erau puțin mai mari decât Pământul erau niște bile mari de metal și rocă, ca niște versiuni la scară redusă ale Pământului, și de aceea le-am numit super-Pământuri. Cu toate acestea, am demonstrat acum că aceste două planete, Kepler-138c și Kepler-138d, sunt destul de diferite din punct de vedere al naturii și că o mare parte din întregul lor volum este probabil compusă din apă”, a declarat Björn Benneke, coautor al studiului și profesor de astrofizică la Universitatea din Montreal.

 

NASA, anunțul care schimbă tot: două planete, alcătuite din apă!

Lasă un răspuns