Liviu Surugiu : Pentru a cincea oară pe coperta revistei Galaktika, una dintre cele mai vechi și faimoase reviste print de SF din lume

Pentru a cincea oară pe coperta revistei Galaktika, una dintre cele mai vechi și faimoase reviste print de SF din lume și, cu siguranță, cea mai longevivă din Europa. Povestirea ”Scrisoare pentru tatăl meu” mi-a adus acum doi ani un Silver HM la ”Writers of The Future – Hollywood” și poate fi citită, în limba română, în volumul ”Fata de pe Drumul Mătăsii” (Editura Polirom, 2021).
Un lucru care mi-a plăcut este acela că, de această dată, lucrurile au decurs altfel. A fost mai degrabă o invitație din partea revistei, iar povestirea mea a fost acceptată pe loc, fără rezerve.
”…De câteva minute, pe plajă se petrecea altceva. În toată semiluna golfului, pe nisipul presărat cu tufe mici și uscate, se afla un singur om, un bărbat gol. Francisc nu-i distingea chipul, dar, după felul cum mergea, trupul slab și argintiul părului, părea bătrân. Însă ceea ce făcea scena să fie ciudată nu era asta.
Străinul se chinuia să treacă printr-o ușă nevăzută. Mergea înainte spre valuri, apoi înapoi. Se oprea, repeta, pauză, o lua de la început. Nu apăsa o clanță invizibilă, nu deschidea nimic, doar încerca să nimerească un loc anume. Și, pentru ca Francisc să devină și mai atent, de câteva ori i se păru că, în lumina tot mai roșiatică a soarelui, o peliculă lucind ca aripa unei libelule se interpunea din când în când între bătrân și țelul lui.
Arăta ca un profesor trăsnit care încearcă să prindă un fluture, cu deosebirea că fluturele era el însuși.
— Dumnezeule! exclamă Francisc.
Omul dispăruse.
Se șterse la ochi. Nu putea fi de la medicamente, nu putea halucina așa ceva.
Bătrânul trecuse printr-o peliculă precum balonul de săpun al unui cerc uriaș ținut de un iluzionist. Și, în clipa în care ajunsese dincolo, așa gol cum era, se transformase într-un copil.”
***
”De atâta timp se întreba ce sens mai avea totul. Acum sau peste un an, totuna. Sau după șase luni. Ori trei. Atâta suferință…
Pentru prima oară, înțelese că timpul nu conta, oricâte vieți i s-ar fi dăruit. Că intensitatea cu care trăiești era importantă. Că, uneori, o viață de optzeci de ani poate fi mai scurtă decât una de patruzeci. Sau o lună poate fi mai fericită decât un an. O zi decât o săptămână. Și o clipă mai frumoasă decât o oră întreagă.
Da, nimic nu era mai de preț decât clipa.
Un singur lucru îl făcu să ofteze. Faptul că nu-și dăduse seama până atunci, părerea de rău că trăise atât de mult – patruzeci de ani! – și niciodată, dar niciodată, nu apreciase momentele acelea micuțe din care era făcut timpul.
Însă părerea de rău ținu mai puțin de o secundă. În următoarea, era deja altul și tot așa, trecând nu printr-o singură viață, ci printr-o mulțime de minunate trăiri.
Acesta e răspunsul la eterna întrebare, își zise zâmbind.
Se ridică cu greu. Inima îl durea mai rău ca niciodată, dar pentru prima oară sfârșitul nu i se mai păru aproape.
Trase aer în piept, fără să mai numere, apoi lăsă scrisoarea pe fotoliul de ratan și plecă încet spre plajă. Erau doar trei sute de metri până la apa mării, însă asta însemna multe clipe, minunate și pline, cât tot atâtea vieți în care el avea să traverseze, încet și fericit, nisipurile țărmului sălbatic din Tuzla. Deși știa că nu-l va zări ieșind din apă pe tatăl său, simțea că valurile îl așteptau, ca niște unde mânate de o inimă care bătea rar, încă foarte departe.
Da, fiecare clipă avea zorii și miezul zilei și apusul ei, tot ce îi trebuia ca să fie cât o viață, avea fericire și supărare, avea puteri pe care niciodată, dar niciodată creierul nu i le arătase în toată splendoarea lor până atunci. Într-o asemenea fracțiune de secundă, Francisc crezu că vede o mașină de culoare kaki venind după el – dar putea fi numai umbra unei păsări care trecea lent, foarte lent, cât după-amiaza întreagă a unei eternități.
Nu se opri. Merse zâmbind mai departe.”
Dacă ați ajuns cu lectura până aici, vă mulțumesc încă o dată. Sper să vă fi plăcut ceea ce ați citit și, în cazul în care nu ați comandat deja ”Fata de pe Drumul Mătăsii”, să îndrăzniți acum.
(va urma)

Lasă un răspuns

Popular

spot_img

More from author

Constantin Pavel : Niciodată să nu renunţi la visele tale!

Dacă le vei păstra jarul pâlpâind în sufletul tău, vei descoperi în cele din urmă o cale de a le aduce la realitate, împreună...

Deea Sterea : Science fiction sau fantasy?

Ce am mai făcut eu cât am fost plecată? Am fost invitată de Daniel Timariu să spun ce prefer dintre science-fiction și fantasy în...

Arta lui Jacques Henry

art by Jacques Henry Pe Alkaïd B, în perioadele lungi de noapte cu zăpadă care nu le permit să-și cultive câmpurile, este obișnuit să-i vezi...

Mihai C. Vintilă : Fanzinul ArtZONE SF 8/2024 poate fi citit în format electronic

Fanzinul ArtZONE SF 8/2024 poate fi citit în format electronic pe linkul https://artzonesf.ro/2024/07/20/artzone-sf-8-2024/

Descoperă mai multe la RevistaQUASAR.ro | Povestiri Științifico-Fantastice |

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura